Faceți căutări pe acest blog

luni, 16 octombrie 2017

„Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici ...”

   Pentru cine nu este din București, orașul pare haotic.
   Pentru cine este din București, orașul pare haotic dar cu un anumit sens, ascuns străinilor: lipsa de educație transpare și din cele mai simple fraze, povestea cu kilometrul zero la Universitate fiind deja notorie! Dar, nu despre asta voiam să vorbim astăzi, ci despre o altă nesimțire, de la kilometrul zero real al României!
   Așadar ... pentru cine nu știe, punctul din care se măsoară distanțele în țărișoara noastră, se află în Piața Sfântul Gheorghe din București, în fața bisericii Sfântul Gheorghe Nou și este marcat de un monument circular, care până în `89 a fost ținut în siguranță de autoritățile de atunci, adică a fost îngropat!
   Monumentul acesta, amintind de România Mare, ar merita el singur mai multă atenție, dar acum îl lăsăm în pace, importantă fiind biserica din spate, adică Sfântul Gheorghe Nou. Ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, ultima și pare-se singura rămasă în picioare în București, a suportat tot felul de incendii, cutremure, renovări și restaurări, schimbându-și de-a lungul timpului înfățișarea, fiind la un pas de demolare dar salvându-se mereu, rezistând peste trei sute de ani în buricul târgului. Adăpostește biserica aceasta ce a fost lucru de mirare la vremea ei în Țara Românească, trupul descăpățânat al lui Vodă Brâncoveanu și al soaței lui, Doamna Maria, adăpostește o catapeteasmă frumos lucrată în lemn aurit și o pictură ușor naivă, încercând poate după restaurare să imite inimitabilul, adică mâna zugravului Pârvu Mutu. Ei bine, ăst Pârvu Mutu zugravu`, fost-a cel dintâi pictor al bisericii și a împodobit-o el cu portretele ctitorilor de os domnesc și ale sfinților și ale raiului și iadului unde ajung necredincioșii! Frumos zugrăvea dumnealui într-o țară cu catrafusele mai tot timpul pregătite de fugă!

   Dar astăzi?
   Astăzi, cine s-a învrednicit să continue munca Zugravului?
   Știu, dar nu spun, pentru că-mi este rușine de ce și-a permis a face: sau să mă bucur?
   Cum intri în biserică, după ce treci de pridvor și de pronaos, imediat pe partea dreaptă, sus pe perete (era să scriu părete!) se găsește tabloul votiv:
   Vodă Brâncoveanu, cu Doamna și cu tot neamul lui, ne privesc cu umilință în timp ce ne arată conform obiceiului macheta bisericii ce cu banii lor au ctitorit-o, au înălțat-o, au zugrăvit-o și au dăruit-o! Îi privești și, amintindu-ți cum au sfârșit bărbații din frescă, îți vine un nod în gât!
   Îți trece însă repede, pentru că privești și peretele din partea cealaltă a ușii, perechea acestuia de aici! 
   Și ce vezi? 
   Păi vezi cum își bagă dracu` coada:
    Ați înțeles ce vedeți?
   În dreapta, deși nu-și prea are rostul, îl vedem pe Mihai Viteazul, împreună cu Doamna Stanca și coconul Nicolae Pătrașcu: dar mai înghesuiți, pentru că li s-a luat din spațiu pentru a face loc PDG-ului BOR, adică șefului celei mai tari afaceri din România!
   Ce vedeți dumneavoastră aici este nimic față de realitate!
   Îmi închipuiesc că noii zugravi ai bisericii n-au fost mulțumiți de bani sau de comandă ori de amândouă, ori poate nu le-a plăcut „stilul” impus sau personajele ce trebuiau să apară în frescă, așa că dacă veți avea curiozitatea să o priviți pe viu, veți constata că exagerat de fericitul dănuț are o privire de cap mafiot, are o lucire luciferică în ochii-i lucioși și șmecheri și vicleni, are o atitudine demnă de „Nașul”, încât te întrebi dacă nu cumva pictorii au vrut a-l face de râs mai mult decât a-l pomeni!
   De ce își are locul omul de afaceri în rând cu voievozii?
   Conform cărui canon?
   Ce mai înseamnă astăzi credința strămoșească pentru afacerea cu cruci, sfinte, icoane, Arsenie și moaște de pupat?


   Ω

   Cred că mai nimic, cred că la un nivel inaccesibil nouă șefii cei cu patrafire se și amuză de prostia plătitorilor birului pe prostie!
   Poate ar fi timpul să se modernizeze puțin câte puțin și biserica ortodoxă română, să se apropie mai mult de oameni (nu ca pomohaci!) și să afle că este nevoie și de școli și de spitale și de cămine de copii ori bătrâni, că puncte de lucru avem destule!
                                             „ ... din trecutul de mărire, v-ar privi cel mult ironici!”

P.S. De ce au cerut absurd și virulent acoperirea unui calcan din apropiere pentru că, vezi Doamne, agresa cele sfinte?

   Că diferență prea mare, nu-i!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu